o zi după gratii

De la Chișinău la Lipcani faci în jur de 4 ore cu transportul public, asta dacă ai noroc să dai peste un maxi-taxi care nu face prea multe opriri, cu acestea ajungi în peste 6 ore. Șoferii te previn.

Într-un maxi-taxi cu un șofer mulțumit că a căzut la „smenă” luni când „marșrutca se împle” am pornit spre Lipcani. Un drum lung, plin de sudoare, năduf și cafea de 10 lei.

Suntem în Lipcani. Cele 30 de secunde cât ne-a luat să coborâm din transport, care a oprit în fața închisorii, mi-au părut o eternitate. Toți ochii erau țintiți pe cei 3 țicniți care naiba știe ce cautau pe-aici.

Suntem la ușa penitenciarului. Era momentul când încă idee nu aveam ce ne așteaptă după ziduri, dar timp de câteva minute, minute de stranger in a strange land și chiar slaughterhouse-five, am ajuns în biroul domnului director. Prea ușor, mi-am zis.

Primise înștiințare despre vizita noastră, dar probabil nu se aștepta să vadă 3 chipuri care prea par de vârsta copiilor instituției care o conduce.

Prima senzație că mă aflu într-un penitenciar am avut-o abia când a trebuit să trecem controlul rigid. Control de care nu sunt scutiți nici angajații instituției.

Suntem acolo. După zid. Aici e parcă la fel, doar că diferit. Aici parcă verdele e tot verde, dar pare mai verde. Aerul e tot aer, doar că pare mai prețios.

Pe data de 4 Iulie organizăm un eveniment TEDx în închisoare – TEDxLipcaniPrison. Nu o să ezit aici să mulțumesc enorm în primul rând celor de la TED și TEDx pentru încurajarea și suportul pe care mi l-au oferit când au aflat despre inițiativă.

Însă cel mai mult țin să mulțumesc directorului penitenciarului și angajaților de acolo. Din momentul în care am pășit pragul penitenciarului și până acum au dat dovadă de profesionalism și o imensă dorință de a face orice pentru a organiza ceva util pentru tinerii de acolo.

TEDxLipcaniPrison va fi primul eveniment de acest gen în lume. Noi ca organizatori vrem să fie cât mai util pentru tineri, administrația penitenciarului a rugat să aducem lecții de viață cât mai clare și practice. Iar pentru că scopurile noastre coincid, sperăm pe data de 4 Iulie să arătăm celor din penitenciar  și celor care acum citesc acest post că  suntem foarte aproape. Tema evenimentului este: Really Close.

Acei tineri sunt foarte aproape de noi, iar noi trebuie să acceptăm faptul că sentința durează atât cât decide judecătorul. Noi trebuie să acceptăm că la un moment ei vor fi printre noi, și vor avea aceleași drepturi, aceleași obligații pe care le avem noi.

Pe teritoriul închisorii sunt multe lucruri frumoase la care au muncit cot la cot angajații și tinerii de acolo. Dar este loc pentru mai mult. De aceea, vă îndemn să vă alăturați inițiativei de colectare a cărților organizată de  TEDxLipcaniPrison împreună cu Citesc deci sunt Sexy. La fel, dacă aveți posibilitate și idei de lucruri care ar putea fi utile tinerilor de acolo rog să mă contactați.

Dacă doriți să aflați ce se ascunde în spatele acestor rânduri îndemn să vă alăturați nouă pe data de 4 Iulie.

Contact: elena@tedxchisinau.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s